PromotiiVehicule comercialeVehicule rulate

Setarea unei destinații în Navigație SYNC

 

SYNC 2

Navigaţi la o destinaţie folosind controlul vocal:

Ecranul senzitiv poate fi utilizat pentru a configura o destinaţie în moduri diferite, de exemplu în funcţie de stradă, centrul de oraş sau loc de interes (POI). Cea mai simplă metodă este controlul vocal: 

  1. Atingeţi butonul Voce de pe volan.
  2. Rostiţi „Adresa de destinaţie”
  3. Sistemul va solicita adresa completă şi va afişa un exemplu pe ecran
  4. Rostiţi adresa în mod natural, de exemplu, „2 Whitehall, London”
  5. Sistemul găseşte mai întâi oraşul, apoi localizează strada din oraş
  6. Locaţia este afişată pe o hartă pe ecran
  7. Apăsaţi butonul Voce de pe volan.
  8. Rostiţi „Setează ca destinaţie”, „setează ca un punct de traseu” sau „modifică ceva”
  9. Pentru acest exemplu, rostiţi setează ca destinaţie
  10. Pe ecran apare o hartă care indică locaţia curentă a vehiculului
  11. Când vehiculul începe să se mişte, se iniţializează ghidul de traseu

Notă: Dacă nu cunoaşteţi adresa completă, SYNC 2 va solicita informaţiile pas cu pas. Pentru fiecare pas (intersecţie, loc de interes, adresă), pe ecran se afişează o listă de comenzi vocale disponibile care sunt relevante pentru acel pas.

Navigaţi la o destinaţie folosind ecranul senzitiv:

  1. Atingeţi colţul Navigaţie
  2. Atingeţi Dest
  3. Alegeţi modul de introducere a destinaţiei
  4. Pentru acest exemplu, atingeţi Adresă
  5. Introduceţi informaţiile, câte o secţiune pe rând
  6. La final, atingeţi GO
  7. Pe ecran apare o hartă cu destinaţia
  8. Atingeţi Setează ca destinaţie
  9. Când vehiculul începe să se mişte, se iniţializează ghidul de traseu audio
  10. Alternativ, adresa poate fi setată ca punct de traseu sau poate fi salvată în favorite

Notă: Pentru a introduce o adresă, puteţi introduce oraşul sau codul poştal. Apăsând butonul corespunzător oraşului, comutaţi între câmpul pentru oraş şi cel pentru cod poştal.

La setarea unei destinaţii, există trei opţiuni de traseu:

  • Cel mai rapid traseu, care utilizează drumurile pe care se circulă cel mai repede
  • Cel mai scurt traseu, care utilizează cea mai scurtă distanţă
  • Traseul Eco, care utilizează ruta cea mai eficientă în privinţa consumului de combustibil

După introducerea unei destinaţii, aceste preferinţe de traseu vor apărea pe ecran ca butoane selectabile înainte de a iniţializa în ghidul de traseu.

În cadrul preferinţelor de traseu, un traseu preferat poate fi selectat ca implicit, pentru a accelera procesul de introducere a destinaţiei, începând întotdeauna cu opţiunea de traseu preferată.

Unele butoane de pe ecran au mai multe bare luminoase în partea dreaptă. Prima bară luminoasă va fi evidenţiată iniţial, la a doua atingere a butonului se aprinde a doua bară luminoasă şi se afişează opţiuni suplimentare şi aşa mai departe. De exemplu, schimbarea modului de redare a hărţii de la 3D la Nordul în sus până la Direcţie.

SYNC 3

  1. Din ecranul de pornire, este suficient să apăsaţi butonul de navigaţie şi veţi obţine o hartă cu o pictogramă săgeată care indică locaţia dvs. curentă.
  2. Apăsarea butonului de destinaţie va afişa o listă cu mai multe opţiuni de căutare, adresa străzii, destinaţiile anterioare, favorite, locuri de interes sau POI, aşa cum sunt denumite în mod obişnuit şi aşa mai departe.
  3. Atingeţi butonul de căutare din partea de sus a ecranului.
  4. Introduceţi adresa, numele oraşului, POI sau intersecţia.
  5. Atingeţi butonul Căutare, apoi apăsaţi Start pentru a porni indicaţiile.

Căutarea în funcţie de Categorie sau POI utilizând ecranul senzitiv:

  1. Din ecranul de pornire de navigaţie, atingeţi butonul destinaţie şi ce doriţi să căutaţi, cum ar fi mâncare, combustibil, hoteluri, bancomat şi multe altele.
  2. Alegeţi mâncare, de exemplu, apoi cum doriţi să căutaţi, cum ar fi în apropiere, şi va apărea o listă de restaurante din apropierea locaţiei dvs. actuale.
  3. Selectaţi locaţia dorită şi atingeţi Setează ca destinaţie nouă.
Notă: Dacă în orice moment doriţi să anulaţi un traseu, atingeţi butonul de meniu aici, apoi atingeţi fila Anulare traseu.
 
 
 
 

Ford.ro utilizează module cookie și tehnologii similare pe acest site web pentru a îmbunătăți și personaliza experiența dvs. de utilizator.

Puteți ajusta setarea în orice moment prin intermediul paginii de preferințe privind cookie-urile, dar acest lucru poate împiedica utilizarea anumitor funcții de pe site.

Vă rugăm să consultați politica de confidențialitate și cookie-uri a site-ului web pentru informații suplimentare despre modul în care folosim cookie-urile.